Gata, avem si noi un motiv de mandrie: bradul din Piata Unirii. E inalt (cel mai inalt din Europa), verde si frumos luminat. Il vezi si te gandesti ca, in sfarsit, Bucurestiul este in rand cu celelalte capitale europene. De fapt, le depaseste. Chiar n-am ce reprosa. Imi place cum e luminat, cum e amplasat (intr-un perimetru delimitat de cladiri pe care le domina prin inaltime) si cum se vede din departare. Si imi place ideea ca televiziunile din strainatate vor avea de difuzat imagini favorabile Romaniei.
Acum, ca ai apasat link-ul care-ti permite sa citesti mai departe, vreau sa te intreb daca ai luat in serios si daca ai aprobat ce-am spus pana aici. Daca ai crezut ca sunt serios, e scuzabil. Daca ai fost de acord, fa-ti o favoare: nu-mi mai citi blogul. Eventual da-ti si doi pumni. Ii meriti cu prisosinta.
Spuneti-mi ca sunt cinic. Spuneti-mi ca nu stiu sa ma bucur si sa apreciez frumosul. Eu va spun ca monstruozitatea aceea de prost-gust nici macar nu este brad. Este metal vopsit, fir-ar al naibii. Ce e atat de frumos la un “brad” asamblat? Ar trebui sa simt ca Romania e din ce in ce mai moderna? Ca e bine ca abandonam traditiile ca sa imitam alte tari? Ca e un motiv de mandrie sa ai cel mai inalt brad artificial de pe continent? Sau poate numerele care ni s-au aruncat in fata constituie un motiv de mandrie? Inaltimea (76 de metri, daca nu ma insel) si masa bradului, numarul de beculete (2,4 milioane) si lungimea cablului pe care sunt acestea plasate (28 kilometri) ar trebui sa-mi faca inima sa creasca de incantare?
Eu traiam cu impresia ca ne-am confrunta cu alte probleme, cum ar fi oamenii fara adapost, cladirile care sunt gata-gata sa se prabuseasca, strazile pline de gropi, zonele insalubre, zonele in care iluminatul public lasa de dorit, lipsa locurilor de joaca pentru copii, cainii comunitari, alti oameni fara adapost… “Inchideti gura si bucurati-va de brad!” au zis baietii destepti de la Primarie. Zis si facut.
Da, se va sti in Europa ca avem cel mai tare brad. Ca am stiut cum sa ne decoram orasul. Dar vor trece sarbatorile si vor reaparea imaginile cu batranii care dorm pe banci in parcuri. Cu copiii care cersesc sau vand droguri. Cu mizeria din Ferentari, Salajan sau Baicului. Cu bunii prieteni latratori ai omului intinsi pe trotuare. Cu batranii care cauta mancare prin tomberoane. Cu copiii care se joaca printre mormane de gunoi, pentru ca parcul cel mai apropiat de casa este prea departe. Cu imobilele darapanate, locuite, care au nevoie de un singur cutremur mai puternic pentru a se prabusi cu tot cu oameni. Cu periferiile oraselor.
Acesta e Bucurestiul si aceasta este conditia Romaniei. Nu brazii gigantici ne reprezinta orasul sau tara.
