Clipa

In fond, asta conteaza. Clipa. Nu sunt neaparat adeptul zicalei “Nu aduce anul ce aduce ceasul”, dar sunt adeptul arhicunoscutului “Carpe diem!”.

Arhicunoscut, dar aplicat aiurea. Multi spun ca traiesc clipa, dar se gandesc la ce va fi maine. La ce va fi poimaine. La ce va fi peste o ora. La discutia cu vecinul, la examenul de saptamana viitoare, la virusii aia care s-au jucat prin partitia care adaposteste sistemul de operare.

Nu-mi pasa. Cam asta e principiul meu. Daca ma imbat nu-mi pasa ca este posibil ca, la trezire, sa am mari dureri de cap. Daca particip la un Fight Club (si vreau amatori de asa ceva, la naiba!), nu-mi pasa ca este posibil sa ma aleg cu vanatai (sau, de ce nu, dinti deplasati). Daca am chef de ceva, fac acel ceva. Punct.

Azi am fost la plimbare cu prietena. Imi era oarecum frig (nu ma imbrac niciodata gros), eram putin ametit si in ultima ora se discutase, printre altele, despre examenele pe care urmeaza sa le sustinem. E atat de greu sa nu-ti pese? Cred ca unele dintre cele mai pretioase momente sunt cele in care-ti tii strumfa in brate si te concentrezi asupra ei. Am destula experienta in domeniu cat sa fiu constient ca este posibil ca, in doua saptamani, sa ne despartim. Sau mai curand. Sau mai tarziu. Sau mult mai tarziu. Important este ca ne simteam bine. In acel moment. Momentele se pot prelungi si se pot repeta. Depinde de fiecare persoana in parte.

Da, se poate spune ca sunt imatur. Pe de alta parte, as putea sustine ca n-am uitat cum sa fiu copil. Se poate spune ca-mi distrug viata. As putea spune ca-mi construiesc viata pe care o vreau. Totul este relativ, mai putin un moment de fericire (si sunt constient ca suna al dracului de patetic). Daca ma gandesc la Faust, imi amintesc ca este foarte greu sa ai parte de respectivul moment. Deci, de ce sa eziti?