Egalitatea

23 11 2008

Ma gândeam (după multă bere) că egalitatea este o tâmpenie. Egalitatea între sexe, între rase, între homosexuali şi heterosexuali, între bogaţi şi săraci… pe dracu’! Egalitatea este o tâmpenie.  Sau o utopie. Dar, când încerci să-i convingi pe alţii că utopia este realitate, ideea utopică devine o tâmpenie.

Ştiţi ce mi se pare amuzant? Citește restul acestei intrări »

Anunțuri




Scurte

22 11 2008
  • O idee simplă, dar bună, în domeniul turistic. Repede, să facem credite şi să mergem în Elveţia! Doar nu vom rata şansa de-a ne caza într-un adăpost antiatomic. Trebuie s-avem cu ce ne lăuda în faţa cunoscuţilor, nu-i aşa?
  • Îmi spune şi mie cineva prin ce se caracterizează o super-mamă? Ca n-am înţeles mare lucru din reclama la Tide. Salvează oameni şi prinde răufăcători? Are vreo sensibilitate la kryptonită?
  • Vă daţi seama că, mâine-poimâine, un meci între Unirea Urziceni şi FC Braşov va fi considerat derby? Nu că m-ar deranja, dar va fi amuzant să-i văd pe Becali şi Borcea cum fac spume.
  • Ninge şi-n Bucureşti. Mişto. Dar nu e cine-ştie-ce ninsoare, deci mai avem de aşteptat până să-i ascultăm pe primari spunând că nu se aşteptau la un asemenea volum de precipitaţii.
  • Un vecin se plângea azi că nu e destul de cald în casă şi înjura de mama focului RADET-ul. Totuşi, stătea în tricou.




Cel mai nasol moment

3 11 2008

Aseară făceam duş şi mi-a venit cheful de filozofie. Întrebarea serii: care e cel mai nasol moment într-o viaţă de om?

M-am gândit puţin şi-am ajuns la următoarea concluzie (exprimată frumos, ca la şcoală): „cel mai nasol moment este cel în care realizezi că eşti un ratat şi nu mai ai când schimba asta”. OK, la 20 de ani ai viaţa în faţă. La 30 de ani poţi spune că deja ai o anumită experienţă de viaţă şi destulă energie. La 40 de ani, chiar dac-ai început să oboseşti, te gândeşti că ai şi mai multă experienţă decât la 30 şi încă mai ai energie să faci ceva. La 50 de ani, aştepţi o minune. Mai trec 2-3 ani. Dacă eşti realist, îţi dai seama că nu vei mai realiza ce n-ai realizat într-o jumătate de secol. Şi că tot ce-ai visat rămâne un vis. Sau se transformă în faimoasa întrebare „ce-ar fi fost dacă?”.

Acum vă explicaţi de ce vedeţi atât de mulţi bătrâni prin bodegi?





Lucrurile valoroase

3 05 2008

Cum ati defini lucrurile valoroase? Si nu ma refer la obiectele scumpe, ci vorbesc la modul general.

Eu le-as defini astfel: lucruri dupa care vei plange daca nu le vei avea sau le vei pierde. Indiferent despre ce este vorba. Poate fi vorba despre un prieten, un statut, un iubit/o iubita, orice.

Oamenii au tendinta de a nu se multumi niciodata cu ceea ce au. Nu spun ca e rau sa nu te multumesti cu putin, dar spun ca e nu e bine sa-ti pierzi entuziasmul fata de ceva dupa ce obtii acel ceva. In primul rand, nu strica sa-ti amintesti cat ai sperat sa-l obtii. In al doilea rand, nu te gandi ca-ti apartine si ca e imposibil sa-l pierzi.

Desigur, mai exista si alta tendinta: nu-ti doresti mai mult, dar ti se pare ca n-ai cum sa pierzi. Asta se refera in special la oameni, la relatii, la prietenii, la parteneriate. Ce n-au inteles multi/multe este ca, pentru a primi, trebuie sa si oferi. Si ca nimeni nu-ti este dator. Si ca nu esti proprietarul nimanui. Din pacate, acestea sunt lectii pe care, de cele mai multe ori, le inveti pe propria piele.





Merita?

5 02 2008

Inca n-am inteles de ce unii oameni insista sa ramana suparati pe altii. Trec lunile, trec anii, situatia nu se schimba. Oare o greseala facuta la un moment dat merita atat de multa ranchiuna?

Serios acum, cu ce te ajuta faptul ca insisti sa dispretuiesti o anumita persoana? Ca nu vrei s-o asculti, ca spui mereu ca nu mai aveti ce discuta? Sau faptul ca orice incercare a respectivei persoane de a remedia situatia se loveste de incapatanarea ta?

Desigur, vad lucrurile din perspectiva mea. N-am fost niciodata capabil sa raman suparat pe cineva mai mult de o luna (si asta in cazuri extreme). Nu vad rostul supararii continue. Nu doar pentru ca-ti consuma energia… cred sincer in a doua sansa. Oricine se poate schimba in bine. Oricine poate realiza ca a dat-o-n bara la un moment dat. Si poate regreta ca a facut-o. Si unii, chiar daca sunt constienti ca nu vor obtine vreun avantaj, incearca sa spuna ca le pare rau. Trezeste-te! Nu esti singura persoana care a avut vreodata de suferit. Nu te mai comporta de parca ti-ar fi taiat cineva o mana sau un picior. Sau de parca n-ai fi gresit niciodata. Ai facut-o, o vei mai face. Ce tratament vrei sa ti se aplice atunci: sa primesti sansa de a indrepta lucrurile sau raceala totala?

Celui aflat in situatia inversa ii spun un singur lucru: renunta. Nu ai nevoie de cineva care nu vrea sa auda de tine. Te umilesti? E problema ta. Eu pun problema altfel: nu pierzi mai mult decat ai pierdut deja. Persoana aceea care te detesta pierde un potential prieten. Cred ca asta e cea mai neplacuta chestie. Poate-si va da seama la un moment dat. Poate nu se va mai gandi deloc. Atunci, ce rost ar avea sa insisti tu sa-ti amintesti mereu?





In inima unei femei bat mai multe inimi

29 01 2008

Citat din „Heart Tango„. Si multe multumiri unei anumite fete pentru film si traducere.

Da, m-a impresionat. Rezuma perfect orice expunere avand ca subiect sentimentele contradictorii pe care le poate afisa o femeie de la minut la minut. Si orice raspuns la intrebarea „De ce se plictisesc de baietii foarte draguti?” (orice raspuns pertinent, adica, nu explicatiile izvorate din frustrare).

E amuzant, dar asta imi place la ele. Au nevoie de senzatii cat mai diverse, de stari diferite, de contradictii. De baieti cu o parte sensibila si o parte nenorocita. De ironii ascunse printre cuvinte frumoase. Sa fie impinse din cand in cand, ca sa se poata juca din nou cand le tragi. Sa stii cum sa le tragi: ferm, dar fara sa le bruschezi. Sa nu le sufoci, dar sa nu le lasi in frig. Sa x, dar sa nu y. Iti pot face viata palpitanta, dar evita sa cauti logica. Accepta faptul ca emotiile preiau controlul in multe situatii si vei fi mai linistit.

Cum poti invata sa x fara sa y? Exerseaza. Fii atent la ce-si doresc, nu la ce spun sau cred ca-si doresc. Ofera si vei primi inapoi. Si, orice ai face, nu intreba „e bine asa?”.

Femeile ne completeaza viata (si nu vorbesc in numele meu, ci in numele sexului masculin), dar sa nu exageram. Nu e cazul ca o urmasa a Evei sa devina unica parte importanta a vietii tale si/sau sa-i pui pe umeri, la nivel spiritual, responsabilitatile pe care le-a avut mama ta candva. Aviz papagalilor.





Perfectiunea

21 01 2008

Perfectionistii ma streseaza. Nu-mi place sa le ascult parerile despre viata, despre relatii, despre oameni, despre orice. Nu sunt niciodata multumiti. Tot timpul vor mai mult si mai bine.

Acum, sa nu fiu inteles gresit: e foarte bine sa vrei mai mult sau mai bine. Vrei sa evoluezi. Dar nu e cazul ca asta sa se transforme in obsesia vietii tale. Adica, sa nu fii niciodata multumit de ceva ce ai realizat, sa strambi din nas cand cineva se bucura ca a realizat ceva… de fapt, care e sursa perfectionismului? Nesiguranta. Teama. Frustrarile. Sa explic…

Perfectiunea presupune lipsa oricarui defect. Si, implicit, lipsa oricarui repros din partea celorlalti sau din partea propriei persoane. Da, vrei sa le dai celorlalti peste nas. Vrei sa-ti demonstrezi ca poti atinge perfectiunea si ca meriti sa ai stima pentru propria persoana. Ei bine, nu poti! Perfectiunea este un vis. Sa excluzi posibilitatea oricarui repros din partea oricui este imposibil.

Unul dintre principiile lumii este evolutia neintrerupta. Perfectiunea presupune imposibilitatea de a evolua. Iar un om care nu evolueaza si nu vrea s-o faca, pentru ca a atins perfectiunea (!) devine o entitate statica. Nimic in plus, nimic in minus. Normal, astea sunt doar ipoteze.

Realitatea este crunta: perfectionistii nu sunt niciodata fericiti. Cum poti fi fericit cand gasesti greseli in tot ce faci? Cand te certi cu propria persoana si iti gasesti tot timpul cate-o vina? De fapt, din perfectionism se naste si o doza de paranoia. Pentru ca ajungi in stadiul in care te intrebi daca lumea realizeaza ca esti aproape de perfectiune si daca te apreciaza pentru asta. Trist este ca tot timpul consideri ca esti APROAPE de perfectiune. Niciodata perfect, ci aproape. Ca si cum ai iesi tot timpul pe locul al doilea.

Vrei asa ceva? Sau vrei sa evoluezi constant?